Pompierii din Tulcea intervin, miercuri, după ce tavanul unui adăpost de animale s-a prăbuşit peste un bărbat, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, dar şi elicopterul SMURD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE: Pompierii au constatat că victima este un bărbat de 61 de ani. Acesta a fost scos de sub dărâmături de către localnici până la sosirea forţelor de intervenţie.

”Echipajele medicale aflate la faţa locului au acordat imediat primul ajutor victimei, fiind iniţiate manevrele de resuscitare. În urma intervenţiei prompte, bărbatul a răspuns favorabil manevrelor efectuate.Ulterior, acesta a fost preluat şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.

UPDATE: Ulterior, ISU Tulcea a precizat că este vorba despre prăbuşirea tavanului unui adăpost de animale.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”În urmă cu puţin timp, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină în localitatea Rachelu, judeţul Tulcea, pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de prăbuşirea tavanului unei locuinţe peste o persoană de sex masculin”, a transmis, miercuri, ISU Tulcea.

Către locul indicat s-au deplasat salvatorii din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Tulcea şi membri ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

În sprijinul echipajelor aflate la faţa locului a fost solicitat şi elicopterul SMURD.

Deocamdată, nu se cunosc date despre starea victimei şi împrejurările în care s-a produs incidentul.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.