Un autocar în care se aflau mai mulţi copii a fost implicat duminică seară într-un accident în localitatea Dărmăneşti, judeţul Suceava, fiind activat Planoul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului. Un adult şi 16 copii vor fi transportaţi la spital.
UPDATE - 16 copii şi un adult vor fi transportati la spital, pentru investigaţii suplimentare
Primăria localităţii Dărmăneşti a pus la dispoziţie 2 microbuze pentru transportul celorlalte persoanele la o cabană din localitatea Călineşti.
În autocar se aflau 50 de persoane, dintre care 43 copii şi 7 adulţi. Din informaţiile primite, acestea sunt conştiente, neîncarcerate, iar la acest moment echipajele medicale aflate la faţa locului desfăşoară evaluarea medicală a celor implicaţi în accident.
Potrivit autorităţilor, la locul accidentului au fost trimise o maşină de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o ambulanţă SMURD şi patru ambulante ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, fiind activat Planoul Roşu de Intervenţie.
Din primele informaţii, nu ar fi persoane încarcerate.




























