UPDATE - Scandal în parcarea unui supermarket din Arad, un bărbat fiind înjunghiat în zona gâtului, iar o femeie fiind agresată / Agresorul ar fi folosit o şurubelniţă / Asupra bărbatului ar fi fost găsit un pistol

UPDATE - Scandal în parcarea unui supermarket din Arad, un bărbat fiind înjunghiat în zona gâtului, iar o femeie fiind agresată / Agresorul ar fi folosit o şurubelniţă / Asupra bărbatului ar fi fost găsit un pistol

Un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, iar o femeie a fost agresată, joi, în parcarea unui supermarket din Arad, victimele fiind transportate la spital.

UPDATE: Potrivit specialarad.ro, agresorul ar fi folosit o şurubelniţă pentru a-l înjunghia pe bărbat, iar asupra sa ar fi fost găsit un pistol cu gloanţe.

Victima înjunghiată are 55 de ani, iar agresorul a fost preluat de poliţişti pentru audieri.

Din primele date, se pare că atacul a avut loc pe fondul geloziei, femeia agresată fiind soţia agresorului.

ŞTIRE INIŢIALĂ: ”La data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 15.18, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi despre un scandal, în parcarea unui supermarket din municipiu, unde un bărbat ar fi fost înţepat în zona gâtului cu un obiect ascuţit, iar o femeie ar fi fost agresată fizic”, a transmis, joi, IPJ Arad.

Sursa citată a precizat că victimele au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Deocamdată nu s-au stabilit împrejurările producerii incidentului.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor