UPDATE - Persoană scoasă decedată de sub o garnitură de metrou, în staţia Unirii 2 / Anunţul Metrorex / Poliţia Capitalei: Victima, un tânăr de 22 de ani

UPDATE - Persoană scoasă decedată de sub o garnitură de metrou, în staţia Unirii 2 / Anunţul Metrorex / Poliţia Capitalei: Victima, un tânăr de 22 de ani

Echipaje ale ISU Bucureşti - Ilfov au intervenit joi pentru scoaterea unei persoane căzute sub o garnitură de metrou, în staţia Unirii.

UPDATE - ”Astăzi, 12 martie 2026, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Brigada de Poliţie pentru Transportul Public a fost sesizată, în jurul orei 15.30, despre un incident, în care o persoană s-ar fi precipitat pe calea de rulare a trenului, când acesta intra în staţia Piaţa Unirii 2. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţişti din cadrul structurii şi echipaje de prim ajutor, care au intervenit pentru extragerea persoanei în cauză, un tânăr în vârstă de 22 de ani”, informează Poliţia Capitalei.
 
În pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, da fost declarat decesul tânărului în cauză.
”Activităţile sunt în desfăşurare, iar cercetările sunt continuate de Brigada de Poliţie pentru Transportul Public - Serviciul Poliţie Metrou, pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care s-a produs incidentul”, precizează Poliţia.
UPDATE - Metrorex informează că joi, în jurul orei 15:30, în staţia de metrou Piaţa Unirii 2, direcţia Tudor Arghezi, a avut loc o posibilă tentativă de suicid. 

În urma acestui eveniment, circulaţia trenurilor de metrou este reorganizată.

Personalul Metrorex a solicitat intervenţia SMURD şi a celorlalte organe abilitate.

”Conform procedurilor interne, organele abilitate, împreună cu Metrorex vor deschide o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Călătorii sunt informaţi prin sistemul de sonorizare din staţii şi trenuri”, precizează compania.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”În urmă cu scurt timp am intervenit pentru extragerea unei persoane de sub o garnitura de metrou, în staţia Unirii”, anunţă joi ISI Bucureşti - Ilfov.
Dupa deconectarea reţelei de electricitate, echipajele de la faţa locului au extras victima prinsă sub garnitură, aceasta fiind decedată.
 
Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă, ISU a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi 1 echipaj SMURD.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră