Poliţiştii din Bucureşti fac, miercuri, 15 percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov, Giurgiu şi Mehedinţi şi pun în aplicare 26 de mandate de aducere şi citaţii, într-un dosar care vizează incidentele dintre suporteri din 8 martie, de la meciul dintre Dinamo şi UTA. Mai exact, sunt vizaţi suporteri de la Dinamo şi CSA Steaua, care au intrat pe teren şi s-au bătut, folosind şi materiale pirotehnice. Şapte persoane, între care şi liderul galeriei CSA Steaua Andrei Florescu, sunt duse la audieri. Şase dintre aceste persoane au fost reţinute.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Potrivit unor surse judiciare, şase dintre cei vizaţi au fost retinuţi pentru 24 de ore. Cea de-a şaptea persoană urmează să ajungă la audieri.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţişti din cadrul Serviciului Grupuri Infracţionale Violente pun în executare, miercuri, 15 mandate de percheziţie domiciliară şi 26 de mandate de aducere şi citaţii, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu şi Mehedinţi, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare şi folosirea, fără drept, de materii explozive.

”În urma activităţilor întreprinse, şapte persoane bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, una dintre ele fiind depistată în incinta unui aeroport. Persoanele în cauză vor fi conduse la audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, încăierare şi folosirea, fără drept, de materii explozive.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi şi al echipelor de intervenţie din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, precum şi de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Potrivit unor surse judiciare, dosarul vizează incidentul de la meciul de fotbal din 8 martie dintre Dinamo şi UTA, când suporterii au intrat pe teren şi s-au bătut. Ei au folosit şi materiale pirotehnice. Sunt vizaţi suporteri de la Dinamo şi de la CSA Steaua, în condiţiile în care la meci au asistat suporteri de la CSA Steaua în sprijinul UTA. De altfel, inclusiv liderul galeriei CSA Steaua Andrei Florescu a fost dus la audieri.
 
Săptămâna trecută, mai multe percheziţii au avut loc în Bucureşti, Prahova, Ilfov, fiind vizaţi membri ai galeriei echipei Rapid. Acuzaţiile din acest dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, distrugere prin incendiere, tulburarea ordinii publice prin violenţă asupra bunurilor, orice operaţiuni cu articole pirotehnice fără drept. Şi preşedintele FC Rapid, Daniel Niculae, a fost ridicat de mascaţi, joia trecută, a anunţat acţionarul majoritar al giuleştenilor, Dan Şucu, iar conform unor surse judiciare, Niculae are calitatea de suspect.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.