O locomotivă a CFR Călători a lovit locomotiva unui operator feroviar privat, care a deraiat, miercuri, în staţia Roşiori Nord, CFR Călători declanşând o cercetare internă în acest caz. Nu sunt persoane rănite, iar circulaţia trenurilor în zonă nu a fost afectată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE - Directorul Agenţiei de Investigare a incidentelor feroviare – AGIFER, Laurenţiu Dumitru, a declarat pentru News.ro că instituţia nu este abilitată să facă verificări în urma unor evenimente de acest tip produse pe calea ferată. 
„Este un incident la manevră, asemenea incidente la manevră nu sunt de competenţa Agenţiei de Investigare feroviară care trebuiE să facă investigare în două situaţii: dacă este un accident grav, adică există o pagubă materială mai mare de două milioane de euro, dacă sunt mai mult de un mort sau cinci răniţi sau, o a doua situaţie în care, în condiţii uşor diferite, acest lucru putea conduce la ceva foarte grav, dacă este relevant pentru sistem”, a declarat Laurenţiu Dumitru. 
Referindu-se la a doua situaţie, directorul AGIFER a explicat că instituţia, după ce face investigaţii, trebuie să identifice „adevărul tehnic”, să  încadreze chestiunile constatate şi să le încadreze, dacă sunt sau nu încălcări şi să facă recomandări de siguranţă al căror rol este îmbunătăţirea situaţiei, pentru ca astfel de evenimente să nu se repete.

„Noi nu avem niciun fel de indicii care să ne conducă la necesitatea de a decide deschiderea, de către noi, a unei investigaţii, pentru motivul că nu avem ceva care să fie relevant pentru sistem. Este o încălcare, iar o recomandare de siguranţă nu poate fi ”vă recomandăm: să respectaţi legea!” Astea sunt chestiuni care nu sunt permise, punct”, a adăugat Laurenţiu Dumitru.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Referitor la incidentul feroviar de astăzi – 5 iulie 2023, din staţia Roşiori Nord, în jurul orei 11:00, pentru analizarea cauzelor producerii acestuia se constituie o comisie de cercetare formată din autorităţi legale competente, iar CFR Călători demarează o cercetare internă”, a comunicat CFR Călători.

Potrivit sursei citate, ”la manevra de regarare efectuată de o locomotivă izolată a CFR Călători – EA 428, s-a produs tamponarea unei locomotive tip DA a unui operator feroviar privat, cu deplasarea acesteia pe linie şi deraierea a 3 osii”.

”În urma impactului, personalul feroviar nu a fost rănit. Circulaţia trenurilor în zonă nu este afectată”, precizează CFR Călători.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.