Cadavrul carbonizat al unei femei a fost găsit, vineri seară, pe un câmp de lângă DN 6, în judeţul Giurgiu, unde o persoană anunţase că are loc un incendiu. Trupul ar fi fost găsit pe fragmentele unei valize. Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, la aceasta participând şi specialişti criminalişti de la Poliţia Română. Victima era legată cu sârmă şi ar fi fost deja moartă când a fost pusă în valiză, conform unor surse judiciare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - Surse judiciare spun că victima ar fi avut între 15 şi 25 ani şi circa 1.65 metri înălţime, constitutie astenică, păr şaten închis sau negru. Ea ar fi fost legată cu sârmă şi ar fi fost deja moartă când a fost pusă în valiză.

ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit Poliţiei Giurgiu, vineri seara, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr. 4 Ghimpaţi au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o persoană, despre faptul că pe DN 6, între localităţile Ghimpaţi şi Valea Plopilor, este un incendiu, iar în urma intervenţiei, a observat cadavrul unei persoane.

"La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, care a indetificat un cadavru de sex feminin carbonizat în procent de 90%", arată sursa citată.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicina Legală Giurgiu în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

"Din dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române, o echipă de specialişti din cadrul I.G.P.R. (Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul Naţional de Criminalistică) se deplasează în judeţul Giurgiu, pentru a acorda sprijin de specialitate, în cadrul anchetei", a transmis Poliţia Română.

Specialiştii IGPR au participat şi în noaptea de vineri spre sâmbătă la cercetarea la faţa locului, iar sâmbătă dimineaţă au fost suplimentate efectivele participante la activităţi.
 
Conform unor surse judiciare, incendiul a avut loc pe câmp, lângă DN 6, pe sensul de mers Bucureşti-Alexandria, iar cadavrul femeii a fost găsit pe fragmentele unei valize.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.