Câteva sute de persoane au protestat miercuri seară în Piaţa Victoriei, faţă de modificările legilor justiţiei anunţate de ministrul Tudorel Toader. Manifestanţii au scandat "PSD - ciuma roşie!", "Justiţie, nu corupţie!", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi!" şi "Tudorel, nu uita!/La Jilava vei pleca!".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ 100 de persoane s-au adunat miercuri seară în Piaţa Victoriei pentru a protesta faţă de modificările la legile justiţiei anunţate de către ministrul Tudorel Toader. Numărul acestora a crescut apoi la câteva sute, unii dintre manifestanţi aşezându-se pe asfalt şi blocând traficul pe artera care trece prin faţa Palatului Victoria. Manifestanţii au scandat "Tudorel- demisia" şi "Nu plecăm".

În piaţă au venit şi echipaje de jandarmi care au instalat garduri de protecţie. Mulţimea scandează "PSD - Ciuma roşie" şi cântă imnul naţional. A fost blocat şi Bulevardul Iancu de Hunedoara.

FOTO: Virgil Burla
FOTO: Virgil Burla

Mobilizarea a fost făcută pe Facebook pentru ora 20.30.

Protestatarii au vuvuzele şi tobe, iar unii dintre ei flutură drapele tricolore.

FOTO: Virgil Burla
FOTO: Virgil Burla

De asemenea, a fost adus şi un manechin în zeghe.

FOTO: Virgil Burla
FOTO: Virgil Burla

Protestatarii scandează "PSD - ciuma roşie!", "Justiţie, nu corupţie!", "Nu vrem să fim o naţie de hoţi!" şi "Tudorel, nu uita!/La Jilava vei pleca!".

Modificările semnificative la cele trei legi ale justiţiei anunţate miercuri de ministrul Tudorel Toader vizează majorarea vechimii pentru promovarea magistraţilor, dar şi procedura de numire a şefilor instanţelor şi Parchetelor. Aceste propuneri au provcat critici atât din partea preşedintelui Klaus Iohannis, cât şi din partea CSM, DIICOT şi a Parchetului General, care au reclamat că nu au văcut proiectele de lege, acestea nefiind făcute publice pe site-ul ministerului.

Astfel, procurorul general, adjunctul acestuia şi şefii DNA şi DIICOT vor fi numiţi de Secţia pentru procurori a CSM, la propunerea ministrului Justitiei, şi nu a preşedintelui, cum este acum, iar mandatul acestora va fi de 4 ani, şi nu de 3 ani, ca în prezent.

Şeful instanţei supreme va fi numit în continuare la propunerea preşedintelui. 

Totodată, modificările vizează că soluţiile adoptate de procurori pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale sau netemeinice. În actuala lege, procurorul superior poate infirma o soluţie a unui subordonat doar pentru motive de nelegalitate.                     

O altă modificare semnificativă este că Inspectia judiciară a CSM va trece la Ministerul Justiţiei.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.