Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Ministerul Mediului, după explozia din Bucureşti: Măsurătorile nu indică evoluţii semnificative ale concentraţiilor poluanţilor / Specialiştii vor monitoriza, din oră în oră, evoluţia indicatorilor de calitate a aerului

UPDATE: ”Ca urmare a unei avarii, produse la o conductă a sistemului de distribuţie, a avut loc o degajare de gaze în atmosferă. Echipele Distrigaz Sud Reţele s-au deplasat imediat la faţa locului şi au luat primele măsuri de siguranţă. Facem precizarea că nu au existat victime sau daune materiale, iar alimentarea cu gaze naturale a CET Grozăveşti a fost deja reluată. În acest moment, un singur client este sistat, iar reluarea alimentării acestuia se va face în cursul zilei de mâine. Echipele Distrigaz Sud Reţele sunt în teren şi continuă lucrările de remediere. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere”, au transmis reprezentanţii Distrigaz Sud. 

UPDATE: ”Resursele se retrag progresiv, la locul intervenţiei va rămane în supraveghere o autospecială de stingere, pe toată durata acţiunilor pe care compania de gaz le realizează pentru remedierea avariei”, a mai transmis ISU Bucureşti-Ilfov. 

UPDATE: ”Ca măsură preventivă au fost evacuate aproximativ 80 de persoane dintr-un bloc aflat în vecinătate”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.  

Din informaţiile preliminare rezultă că ţeava de gaz alimenta CET Grozăveşti.  

ŞTIRE INIŢIALĂ: Autorităţile din Bucureşti intervin, vineri seară, după ce a fost semnalată o exploziea unei ţevi de gaz, în Şoseaua Grozăveşti, în apropiere de Pasajul Basarab.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje.  

”Nu sunt persoane rănite. Zona a fost balizată, iar compania de gaze a oprit alimentarea magistralei. Acţionează 3 autospeciale de stingere, SMURD, CBRN”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov. 
 
Sursa citată a precizat că circulaţia în zonă a fost restricţionată.  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.