Un bărbat de 63 de ani din judeţul Teleorman a fost reţinut, luni, de poliţiştii din Bucureşti, după ce ar fi agresat sexual o fată de 17 ani, de la un centru de plasament din Sectorul 6. Suspectul este primarul comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru, iar PNL Teleorman va propune excluderea sa din partid.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE: Suspectul este primarul comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru. 
 
”Organizaţia judeţeană PNL Teleorman va convoca în regim de urgenţă Biroul Politic Judeţean în vederea excluderii din partid a primarului comunei Botoroaga, Mihail Cojocaru, reţinut pentru agresiune sexuală. Este decizia politică a PNL care, ca întotdeauna, este garantul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, aşa cum prevede Constituţia României”, a transmis, luni seară, PNL Teleorman, într-un comunicat de presă. 
 
Liberalii au precizat că au ”toleranţă zero pentru astfel de situaţii, precum cea în care se află primarul din judeţul Teleorman”.
 
”Ne delimităm categoric de astfel de comportamente şi condamnăm cu fermitate orice formă de abuz fizic sau psihic, în condiţiile în care cercetările din ancheta în curs de desfăşurare vor dovedi că acuzaţiile sunt reale”, a mai transmis PNL. 
 
 
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit Poliţiei Capitalei, poliţiştii de la Secţia 21, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au pus în executare, luni, două mandate de percheziţie la o adresă de domiclilu şi la sediul unei instituţii, din judeţul Teleorman, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru agresiune sexuală.
 
Astfel, Secţia 21 Poliţie a fost sesizată, în 6 septembrie, despre faptul că, în 21 august, o fată în vârstă de 17 ani, beneficiară a  unui centru de plasament din Sectorul 6, ar fi fost agresată sexual de un bărbat. În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că suspectul este un bărbat în vârstă de 63 de ani, din judeţul Teleorman.
 
”În urma percheziţiilor efectuate, la data de 18 septembrie 2023, au fost identificate şi ridicate mai multe dispozitive electronice. De asemenea, bănuitul a fost depistat şi condus la audieri. Ulterior, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală”, a arătat sursa citată.
 
Cercetările sunt continuate de către Secţia 21 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pentru agresiune sexuală.
 
Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.