Un bărbat a fost înjunghiat, luni după-amiază, în Piaţa Centrală din municipiul Buzău. Victima a fost preluată de un echipaj medical, fiind transportată la spital, stabilă şi conştientă. Între timp, agresorul a fost prins de poliţişti locali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE - ”Un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost transportat la U.P.U-SMURD după ce a fost victima unei agresiuni. Acesta a suferit plăgi prin înjunghiere, la nivelul antebraţului stâng şi la nivelul fesei. Bărbatul este stabil şi conştient şi în prezent este supus investigaţiilor medicale”, au transmis reprezentanţii SJU Buzău.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit martorilor, între doi bărbaţi ar fi avut loc un conflict spontan, moment în care unul dintre ei a scos un cuţit şi i-a aplicat celuilalt două lovituri.
 
Oamenii speriaţi au sunat la ambulanţă care a venit şi a preluat victima.
 
Agresorul a fost imobilizat de un echipaj al Poliţiei Locale şi predat poliţiştilor buzoieni.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.