Poliţiştii din Bucureşti au demarat o anchetă, vineri, după ce au fost sesizaţi că ce un bărbat a scos un cuţit într-un autobuz din Sectorul 5. La incident a intervenit şi o echipă SRI. De alttfel. SRI precizează că din primele verificări, suspectul nu este cunoscut pe profil terorist.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE - ”În urma unui apel la 112, iniţiat la ora 12.28, Brigada Antiteroristă din cadrul SRI a fost alertată că un bărbat ameninţă cu un cuţit călătorii într-un autobuz care circula in sectorul 5 din Bucureşti.  Echipa de intervenţie a ajuns la faţa locului unde, în coordonare cu Poliţia, l-a imobilizat pe suspect în condiţii de siguranţă pentru ceilalţi pasageri şi participanţi la trafic. Suspectul a fost predat Poliţiei, iar în acest moment se fac cercetări. Din primele verificări efectuate de SRI, suspectul nu este cunoscut pe profil terorist, iar până în prezent nu există elemente care să lege incidentul de un posibil act terorist”, a comunicat SRI.

ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Astăzi, în jurul orei 12.00, într-un autobuz ce se afla în circulaţie în sectorul 5, un bărbat a afişat, la vedere, un cuţit, fără a ameninţa  vreun călător anume. O persoană a apelat prin sistemul 112 şi a sesizat situaţia”, a transmis, vineri, Poliţia caputalei.

Sursa citată a precizat că la fata locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Secţiei 18 Poliţie, dar şi un echipaj al Serviciului Roman de Informaţii.

”Bărbatul, cetăţean român, de 47 de ani, a fost imobilizat şi condus la sediul subunităţii de poliţie”, a mai transmis Poliţia.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.