UPDATE - Un elicopter a aterizat în incinta unui centru de echitaţie din judeţul Constanţa, provocând pagube / Nu s-au înregistrat victime / Aparatul de zbor ar fi preluat fiica unui om de afaceri - VIDEO

UPDATE - Un elicopter a aterizat în incinta unui centru de echitaţie din judeţul Constanţa, provocând pagube / Nu s-au înregistrat victime / Aparatul de zbor ar fi preluat fiica unui om de afaceri - VIDEO

Un elicopter a aterizat, duminică, fără autorizaţie, în incinta unui centru de echitaţie din judeţul Constanţa, provocând pagube. Nu s-au înregistrat victime, dar Poliţia a deschis dosar penal pentru a stabili ce s-a întâmplat.

Sursa video: https://ziarulamprenta.ro

UPDATE: Potrivit presei locale, incidentul s-a produs în curtea clubului ecvestru Black Sea Horses din Culmea.

Aparatul de zbor ar aparţine omului de afaceri Jean Paul Tucan şi ar fi aterizat scurt pentru a o lua pe fiica acestuia.

Elicopterul ar fi provocat pagube pe terasa clubului.

ŞTIRE INIŢIALĂ: "Astăzi, în jurul orei 15.00, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ovidiu au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unui complex/centru de echitaţie din zona localităţii Culmea, ar fi aterizat un elicopter, care ar fi provocat mai multe pagube materiale", anunţă, duminică, IPJ Constanţa.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a reieşit faptul că aeronava privată ar fi aterizat în interiorul complexului, provocând distrugeri la mai multe bunuri ale persoanelor care se aflau în proximitate.

"De asemenea, din primele verificări a rezultat că pilotul elicopterului ar fi aterizat şi decolat în incinta societăţii menţionate, fără acordul sau înştiinţarea conducerii complexului. Menţionăm că, din informaţiile primite până la acest moment, nicio persoană nu a fost vătămată", a mai transmis sursa citată.

În cauză a fost întocmit dosar penal, poliţiştii încercând să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră