Un copil de opt ani a murit, duminică seara, pe strada Lizeanu din Bucureşti, după ce, speriat de un câine, a ajuns pe carosabil şi s-a lovit cu capul, în cădere, de bara unui autoturism aflat în mers, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ovidiu Munteanu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 20.00, pe strada Lizeanu din Sectorul 2 al Capitalei.

Fratele mai mare al copilului a încercat să-l prindă de mână, dar nu a reuşit, a precizat Ovidiu Munteanu.

“Un copil de opt ani a intrat pe carosabil şi s-a lovit cu capul de bara unui autoturism aflat în mers. Şoferul, un tânăr de 25 de ani, a fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind zero”, a spus purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei.

Potrivit lui Munteanu, copilul şi fratele său locuiau aproape de zona în care s-a produs accidentul.

Echipajul medical care a ajuns la locul accidentului a încercat să îl resusciteze pe băiat mai bine de o oră, însă nu a mai reuşit să îl salveze, fiind declarat decesul la ora 21.04.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.