Un bărbat din Chile dat în urmărire internaţională din luna septembrie pentru deturnare de fonduri, după ce ar fi fugit cu 920 de milioane de dolari care aparţineau mai multor persoane care investiseră în compania sa a fost prins, vineri seară, la Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Braşov au prins, vineri seară, într-un mall din municipiul Braşov, un bărbat de 41 ani, dat în urmărire internaţională. 

”Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Santiago de Chile au emis mandat internaţional de arestare, pentru deturnare de fonduri. Bărbatul a fost dus de poliţişti la Parchetul Curţii de Apel Braşov, care a dispus reţinerea lui pentru 24 de ore”, spun reprezentanţii Poliţiei Braşov.

Bărbatul a fost dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, iar sâmbătă va fi prezentat Curţii de Apel Braşov, pentru emiterea unui mandate de arestare până la finalizarea procedurilor de extrădare.

Rafael Garay era căutat de autorităţile de Chile din 12 septembrie, existând informaţii că acesta s-ar afla în Franţa, Thailanda sau Olanda. La sfârşitul lunii septembrie, bărbatul a fost localizat în România, după ce a solicitat la Ambasada statului Chile din Bucureşti un certificat pentru a se putea căsători.

Potrivit presei din Chile, bărbatul ar fi fugit cu 920 de milioane de dolari, bani care aparţineau mai multor persoane care investiseră în compania Think&Co deţinută de Rafael Garay. În luna iunie, Rafael Garay anunţa că a fost diagnosticat cu cancer la creier, că îşi va închide compania şi că va pleca la tratament. De asemenea, el a anunţat că oamenii îşi vor recupera banii dintr-un cont deschis la HSBC Bank, însă acest lucru nu s-a întâmplat deoarece, ulterior, s-a descoperit că Rafael Garay nu avea niciun cont la acea bancă.

 Rafael Garay a absolvit Universitatea de Dezvoltare din Chile şi şi-a dat doctoratul la Universitatea Leida din Spania. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.