Un bărbat aflat în arest pentru tentativă de omor a fost găsit spânzurat, marţi dimineaţă, în arestul Secţiei 5 de Poliţie din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Române, o persoană încarcerată în baza unui mandat de arestare preventivă a fost găsită spânzurată.

"La faţa locului s-a prezentat un echipaj SMURD care a efectuat manevre de resuscitare, constatând decesul celui în cauză. Cercetările sunt efectuate de către Serviciul Omoruri şi Parchetul Tribunalului Bucureşti pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul", arată reprezentanţii Poliţiei într-un comunicat de presă.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că persoana găsită spânzurată este un bărbat care era arestat pentru o tentativă de omor comisă în Ilfov.

Potrivit aceloraşi surse, incidentul s-a produs în Secţia 5 Poliţie din Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.