Trupul unei femei care a dispărut de acasă în luna decembrie a anului trecut a fost găsit, luni, într-un lac din judeţul Neamţ. Starea cadavrului nu a permis anchetatorilor să stabilească dacă are urme de violenţă, aşa că se aşteaptă concluziile legiştilor cu privire la cauza decesului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La data de 29 mai a.c., în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în albia lacului Bâtca Doamnei, a fost identificat corpul unei persoane, de sex feminin”, anunţă, luni, Poliţia Judeţeanp Neamţ.

Surs acitată a precizat că poliţiştii au stabilit identitatea persoanei, o femeie în vârstă de 42  ani, din Vădurele, persoană dispărută din data de 11.12.2022.

”Corpul acesteia  a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis sursa citată.

Surse judiciare au precizat că trupul era în stadiu avansat de descompunere şi nu s-a putut stabili dacă sunt urme de violenţă.

În aceste condiţii, anchetatorii aşteaptă concluziile medicilor legişti.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.