Un şofer de 20 de ani care făcea drifturi cu maşina în parcarea unui magazin din municipiul Lugoj a intrat cu autovehiculul în vitrina supermarketului, provoând pagube materiale. Poliţiştii i-au aplicat o amendă de 2.835 lei şi i-au suspendat permisul de conducere pentru 4 luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”La data de 22 decembrie, în jurul orei 00:30, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui incident rutier în municipiul Lugoj. Din verificările efectuate a rezultat faptul că un tânăr de 20 de ani a condus un autoturism în parcarea unei societăţi comerciale situate pe strada Timişorii, iar la un moment dat a pătruns cu autoturismul în interiorul societăţii, fiind provocate doar pagube materiale”, a transmis IPJ Timiş.
 
Potrivit sursei citate, tânărul a manifestat comportament agresiv în trafic, după ce a făcut drifturi.
 
”În urma celor constatate, s-a stabilit că acesta a manifestat un comportament agresiv în trafic, constând în întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor, precum şi pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roţilor”, a precizat IPJ Timiş.
 
Şoferul a fost amendat cu 2.835 de lei, fiindu-i totodată reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.