Patru persoane au fost arestate preventiv într-un dosar instrumentat de poliţiştii şi procurorii DIICOT Teleorman, fiind suspectate că aduceau în ţară cannabis şi cocaină pentru a le comercializa. În urma percheziţiilor făcute în acest caz, au fost confiscate circa 20 de kilograme de cannabis şi aproximativ un kilogram de cocaină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman a anunţat, joi seară, că, în baza datelor şi informaţiilor obţinute, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, în colaborare cu un procuror din cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Teleorman, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că mai multe persoane din judeţ introduceau în ţară cannabis şi cocaină, apoi le comercializau. 
 
Astfel, miercuri au avut loc 11 percheziţii domiciliare, în două localităţi din judeţul Ilfov şi trei localităţi din judeţul Teleorman, la domiciliile traficaţilor, de unde au fost ridicate aproximativ 20 kg de cannabis, aproximativ 1.000 grame cocaină, 3 minicântare, 37 de recipiente improvizate pentru fumat cocaină, 15 telefoane mobile, 3 ţigarete confecţionate artizanal, 25.800 de lei, 1.935 de euro, 20 de lire sterline.
 
 
Conform sursei citate, zece persoane au fost duse la sediul DIICOT, fiind dispusă reţinerea pentru 24 de ore pentru 4 dintre acestea, fiind introduse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Teleorman, iar pentru o a cincea persoană s-a dispus măsura măsura controlului judiciar.
 
Joi, DIICOT-Biroul Teritorial Teleorman a propus faţă de cei 4 reţinuţi măsura arestării preventive, iar instanţa a admis propunerea, dispunând emiterea mandatelor de arestare preventivă faţă de cei 4 inculpaţi, aceştia fiind duşi in Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Teleorman.
 
La acţiune au participat poliţişti din cadrul Brigăzii de Combtere Crimei Organizate Bucureşti, Serviciile de Combatere a Crimei Orgnizate din judeţele Teleorman, Giurgiu,  Ilfov, un echipaj cu câine de depistare stupefiante din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
 
Intervenţia a fost asigurată de echipaje din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Teleorman, Serviciul Acţiuni Speciale Teleorman.
 
Suportul tehnic a fost asigurat de Serviciul Operaţiuni Speciale Teleorman.
 
Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.