Un bărbat a murit, vineri dimineaţă, după ce a intrat cu autoturismul în zidul unui sens giratoriu din zona localităţii Şcheia, judeţul Suceava. În urma accidentului, traficul rutier pe DN 17 a fost îngreunat.
Accidentul rutier s-a produs în zona localităţii Şcheia, la sensul giratoriu. Acolo au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
"Un autoturism a intrat în zidul construcţiei sensului giratoriu, iar conducătorul acestuia a rămas încarcerat. Cu ajutorul accesoriilor specifice, pompierii militari au extras victima şi au predat-o echipajului SMURD TIM. Din nefericire, bărbatul avea leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul echipajului SMURD TIM a declarat decesul", a informat ISU Suceava.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române a transmis că traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN 17 Suceava - Gura Humorului, în apropierea localităţii Şcheia, din cauza accidentului.




























