Inspectorul-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, George Octavian Romanescu, afirmă că instituţia a dat ”amenzi foarte mari” Complexului Energetic Oltenia în cadrul controalelor făcute de-a lungul timpului. ”Pot să spun că în anul 2018 Inspectoratul de Muncă a dispus o măsură Complexului Energetic Oltenia, că are obligaţia să asigure mijloace de transport omologate şi autorizate pentru transportul lucrătorilor”, subliniază el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

George Octavian Romanescu, inspector şef al ITM Gorj, a anunţat că doi inspectori de muncă fac cercetări la locul accidentului de la cariera Jilţ Sud.

”Am trimis doi inspectori de muncă la faţa locului, se află acolo în continuare, am anunţat de urgenţă conducerea Inspecţiei Muncii”, a declarat el, marţi seară, la Antena 3.

Romanescu a precizat că verificările vor continua miercuri, când vor ajunge specialişti din cadrul Inspecţiei Muncii.

Întrebat despre autoutilitara cu care erau transportaţi angajaţii Complexului Energetic Oltenia, Romanescu a afirmat: ”Nu, nu mi se pare normal, de fiecare dată când am avut control la Complexul Energetic Oltenia au primit amenzi foarte mari pentru mai multe lucruri... Amenzi foarte mari, de ordinul miliardelor, vorbim de bani vechi, şi pot să spun că în anul 2018 Inspectoratul de Muncă a dispus o măsură Complexului Energetic Oltenia, că are obligaţia să asigure mijloace de transport omologate şi autorizate pentru transportul lucrătorilor”.

Trei persoane au murit şi alte 11 au fost rănite, marţi, după ce autovehiculul în care se aflau s-a răsturnat, la cariera Jilţ Sud, potrivit informaţiilor transmise de Complexul Energetic OItenia. Anterior, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, a declarat că trei persoane au murit şi zece au fost transportate la spital, în urma accidentului de la cariera Jilţ Sud.

”Zece persoane au fost transportate la spital, printre ele sunt şi victime cu leziuni uşoare. Două persoane au fost preluate de elicopterele SMURD şi duse la spital la Craiova, trei au fost duse cu ambulanţele la Motru şi alte cinci persoane au fost duse la spital la Târgu Jiu”, a precizat pentru News.ro Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
 
Potrivit sursei citate, la ora 16.00 a fost dezactivat planul roşu de intervenţie.
 
În ceea ce priveşte numărul persoanelor care se aflau în maşina răsturnată, în momentul accidentului, nimeni nu poate spune cu exactitate numărul acestora. Sunt voci care spun că în maşină se aflau 25 de muncitori, alţii vorbesc despre 18.
 
O anchetă a Poliţiei va stabili cu exactitate câte persoane se aflau în maşină şi cum s-a produs accidentul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.