Reprezentanţii Zetland Capital, administrator pan-european de investiţii alternative cu aproximativ 1,5 miliarde de euro în administrare, au efectuat recent o vizită la Bucureşti, unde au purtat discuţii cu actori locali din mediul financiar şi corporativ privind rolul capitalului instituţional pe termen lung în valorificarea activelor de infrastructură din România.
Zetland este specializat în investiţii de tip special situations şi soluţii de capital garantate cu active reale, având o experienţă de peste 20 de ani în gestionarea unor situaţii complexe în Europa, inclusiv în contexte care implică active strategice, structuri de acţionariat fragmentate sau necesitatea alinierii intereselor între investitori şi alte părţi interesate.
În cadrul întâlnirilor din România, reprezentanţii Zetland au analizat active din zona infrastructurii energetice şi adiacente, infrastructurii de transport şi a platformelor industriale susţinute de active fizice cu durată lungă de viaţă. Fondul consideră că România dispune de o bază solidă de active, dar că potenţialul acestora poate fi maximizat doar printr-o abordare de guvernanţă riguroasă şi o alocare eficientă a capitalului.
„România dispune de active de infrastructură relevante la nivel regional, însă provocarea principală este adesea legată de structura de capital, de guvernanţă şi de capacitatea de a lua decizii orientate pe termen lung,” a declarat Tim Cirenza, Investments Director la Zetland Capital. „Experienţa noastră arată că rolul unui investitor instituţional disciplinat nu este doar de a furniza capital, ci de a acţiona ca un steward responsabil al valorii, în beneficiul tuturor acţionarilor”, a adăugat el.
Potrivit lui Cirenza, în multe pieţe europene similare României, crearea de valoare a venit dintr-o implicare activă la nivel de guvernanţă, transparenţă şi aliniere a intereselor, mai degrabă decât din restructurări agresive sau vânzări rapide de active.
Zetland Capital investeşte preponderent în situaţii în care activele subiacente sunt solide şi strategice, dar unde performanţa este afectată de constrângeri financiare, procese decizionale ineficiente sau lipsa unei perspective integrate asupra portofoliului. Fondul pune un accent puternic pe protecţia capitalului, managementul riscului şi pe generarea de randamente sustenabile pe termen lung.
Reprezentanţii Zetland au subliniat că vizita în România a avut un caracter exploratoriu şi de dialog instituţional, în linie cu abordarea fondului de a construi relaţii pe termen lung în pieţele în care activele de interes public şi infrastructural joacă un rol esenţial în economie.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.