Un bărbat de 50 de ani a murit, joi, după ce a fost prins sub un tractor care s-a răsturnat. Icidentul s-a produs în judeţul Satu Mare.
”În data de 05 februarie, în jurul orei 17:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SOMEŞ Satu Mare a fost alertat despre producerea unui accident grav în localitatea Vama, unde un utilaj agricol s-a răsturnat peste o persoană, existând suspiciunea că aceasta ar fi decedată”, a transmis, joi seară, ISU Satu Mare.
La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Secţiei Negreşti-Oaş, cu o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj SMURD, încadrat pentru acordarea primului ajutor medical şi pentru operaţiuni de salvare.
”La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, se afla prinsă sub tractor. Din nefericire, în urma evaluării medicale, a fost declarat decesul”, a precizat sursa citată.
Pompierii au intervenit pentru extragerea victimei de sub utilaj, iar poliţiştii urmează să stabilească circumstanţele exacte ale producerii evenimentului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







