Secretarul de stat din Ministerul Energiei Cristian Buşoi afirmă că oprirea celui de-al doilea reactor al Centralei Nucleare de la Cernavodă va avea efect asupra economiei. El arată că nu doar marii consumatori industriali, ci şi furnizorii care primesc energie produsă de centrala nucleară vor primi din alte surse, iar dacă situaţia se va prelungi mai mult de zece zile acest lucru se va resimţi semnificativ în facturi.
”Efectul economic, într-adevăr, este mai clar şi pe consumatorii industriali care depind de piaţa zilei următoare şi, la un moment dat, şi marii furnizori vor fi impactaţi odată cu închiderea unităţii 2 (a centralei de la Cernavodă – n.r.), pentru că vor trebui să înlocuiască contractul Nuclearelectrica cu achiziţia de electricitate de pe piaţa zilei următoare din România şi pieţele regionale”, a afirmat Cristian Buşoi, la TVR Info, marţi seară.
Potrivit acestuia, afectaţi nu vor fi doar marii consumatoril, ci şi furnizorii care primesc energie produsă de centrala nucleară, iar efectul se va vedea în facturi, dacă situaţia se prelungeşte.
”Dacă vorbim doar de 10 zile, de o situaţie de felul acesta, efectul în facturile din toamnă va fi unul mic. Dacă vorbim de o perioadă mai lungă, sigur că lucrurile pot arăta puţin mai rău atât în ceea ce priveşte competitivitatea economică, cât şi anumite efecte în facturile consumatorilor. Dar lucrările de dragare continuă, de decolmatare, pentru ca repornirea să se facă puţin mai repede odată ce creşte debitul Dunării”, a subliniat oficialul din Ministerul Energiei.
