Şapte persoane au fost puse sub control judiciar în dosarul de evaziune fiscală şi spălarea banilor în care poliţiştii au făcut percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Teleorman. În acest caz, prejudiciul este estimat la 1,2 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Capitalei a anunţat că, în acest caz, pentru 7 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Poliţiştii Capitalei, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribubalul Bucureşti, desfăşoară în continuare activităţi pentru recuperarea prejudiciului, până în acest moment fiind dispusă măsura sechestrului asigurator pentru 77.700 de euro.

De asemenea, suma de 104.000 de lei a fost pusă la dispoziţia parchetului de o persoană bănuită în cauză.

Cercetările în acest caz continuă.

Miercuri dimineaţă, poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul  Bucureşti, au  pus în aplicare 10 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Teleorman într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

”În urma cercetărilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada 2014-2015, reprezentanţii unor societăţi comerciale din Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Giurgiu, ar fi înregistrat în contabilitate şi ulterior ar fi declarat la organele fiscale achiziţii fictive de bunuri în valoare de 4.000.000 de lei, de la o firmă de tip fantomă”, a transmis Poliţia Bucureşti.

Sursa citată a precizat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 1.211.000 de lei, reprezentând Taxa pe Valoare Adăugată şi impozitul pe profit, iar suma supusă procesului de spălare a banilor este de aproximativ 4.000.000 de lei.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.