Un protest AUR are loc, miercuri, la Parlament, în care manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii. Jandarmeria Română anunţă că în exteriorul curţii Parlamentului se desfăşoară o adunare publică nedeclarată, formată din alţi membri ai aceleiaşi formaţiuni politice, precum şi simpatizanţi ai acesteia. Celor prezenţi li s-a adus la cunoştinţă că activitatea desfăşurată nu îndeplineşte condiţiile legale, însă aceştia şi-au asumat răspunderea pentru acest lucru, refuzând să părăsească obiectivul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

În timpul protestului, manifestanţii AUR au strigat: ”Nu cedăm, copiii îi apărăm”, ”Ruşine, ruşine să vă fie”, ”Nu vrem să fim conduşi de hoţi”.

”E dreptul nostru de a protesta, îl exercităm, în momentul în care vedem legi nedrepte şi nu le putem opri, protestăm”, a afirmat Simion.

Liderul AUR a fost îndepărtat de un jandarm, în momentul în care s-a urcat pe gardul Parlamentului.

”În legătură cu manifestaţiile aflate în desfăşurare la Palatul Parlamentului, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: În curtea obiectivului, are loc o manifestaţie de protest formată din invitaţi şi membri ai unei formaţiuni politice.În acelaşi timp, în exteriorul curţii, se desfăşoară o adunare publică nedeclarată, formată din alţi membri ai aceleiaşi formaţiuni politice, precum şi simpatizanţi ai acesteia”, a transmis Jandarmeria.

”Manifestanţilor aflaţi atât in interiorul curţii Palatului Parlamentului, cât si în exterior, li s-a adus la cunoştinţă că activitatea desfăşurată nu îndeplineşte condiţiile legale, însă aceştia şi-au asumat răspunderea pentru acest lucru, refuzând să părăsească obiectivul. Menţionăm faptul că Jandarmeria Română respectă dreptul constituţional la liberă exprimare al tuturor cetăţenilor, cu respectarea prevederilor legale in vigoare”, mai spune Jandarmeria.

Alianţa pentru Unirea Românilor a anunţat că cheamă românii să protesteze miercuri, de la ora 08:00, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva adoptării de către majoritatea parlamentară a PL-x 145/2023, proiectul cu privire la Observatorul Naţional al Copiilor.

”Acest proiect de lege a fost adoptat în spatele uşilor închise în comisiile de muncă şi sănătate din Camera Deputaţilor pe repede-înainte, fără niciun fel de dezbatere, fără niciun fel de transparenţă, iar Miercuri va fi supus adoptării Parlamentului”, spunea AUR într-un anunţ pe Facebook.
 

O femeie, colaborator al Grupului AUR de la Camera Deputaţilor, a încercat să intre, miercuri, în sediul Parlamentului cu patru gloanţe, ea fiind dusă la Secţia 17 de Poliţie pentru verificări. Preşedintele AUR, George Simion, susţine că erau brelocuri, iar formaţiunea cere o expertiză tehnică pentru a clarifica situaţia muniţiei. ”Gloanţele erau goale şi ruginite din câte ştim şi noi dar am vrea sa spună asta autorităţile, ca noi nu ştim şi nu avem expertiza”, a transmis liderul AUR, George Simion.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.