Procurorii militari cercetează modul cum au intervenit pompierii la incendiul din Constanţa în care o femeie a murit, căzând de la balconul apartamentului său cuprins de flăcări. Verificările se fac pentru comiterea infracţiunii de neglijenţă în serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, căpitanul magistrat Daniela Dediu, a declarat, pentru News.ro, procurorii fac verificări în legătură cu intervenţia pompierilor la incendiul de marţi din Constanţa, în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa. 
 
"Pe data de 16 februarie, procurorii militari de la Parchetul Militar Bucureşti s-au sesizat din oficiu cu privire la circumstanţele în care a avut loc intervenţia pompierilor la stingerea unui incendiu produs în municipiul Constanţa. Încadrarea juridică a faptei este de neglijenţă în serviciu”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului Militar. 
 
Un puternic incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la un bloc de pe bulevardul Mamaia din Constanţa, acolo deplasându-se mai multe echipaje de pompieri şi ambulanţe. 
 
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea a transmis că apelul la 112 a fost preluat de dispecer la ora 9.14, iar un minut mai târziu au fost alertate simultan o ambulanţă SMURD tip B2, două autospeciale de stingere şi o autoscară.
 
"Ambulanţa SMURD tip B2 şi cele două autospeciale de stingere au fost alertate din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanţa Oraş, care se află la aproximativ doi kilometri faţă de locul producerii incendiului. Primul echipaj care a ajuns la locul intervenţiei a fost ambulanţa SMURD tip B2, la ora 09.21. Având în vedere că la Detaşamentul de Pompieri Sublocotenent Fripis Marius Daniel Constanţa Oraş nu există autoscară, aceasta a fost alertată din cadrul Detaşamentului de Pompieri Palas”, a transmis ISU Dobrogea.
 
Sursa citată a susţinut că autoscara a ajuns la locul intervenţiei la ora 9.27, distanţa parcursă fiind de opt kilometri, iar femeia s-a desprins de la balcon la 9.25.
 
"Forţele aflate la locul intervenţiei în momentul sosirii autoscării erau două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD tip B, precum şi două ambulanţe ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La nivelul judeţului Constanţa există trei autoscări, repartizate astfel încât să acopere întreaga zonă de competenţă, astfel: Cernavodă, Medgidia şi Constanţa”, a anunţat ISU Dobrogea. 
 
O filmare de pe o cameră de bord arată că autoscara a ajuns la locul incendiului la ora 9.40 şi nu la 9.27, cum informase iniţial Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
 
Şeful ISU Dobrogea, Mihail-Cristian Amarandei, a declarat, pentru News.ro, că în cadrul anchetei interne dispuse va fi verificat şi acest aspect, al momentului când a ajuns autoscara la locul intervenţiei. 
 
"Demarasem o anchetă internă pentru a verifica modul în care a fost gestionată această situaţie de urgenţă, modul cum au fost alocate resursele, modul cum a organizată şi desfăşurată intervenţia şi urmează să vedem dacă am avut anumite disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte procedurile pe care trebuia să le aplicăm. În timpul cel mai scurt încercăm să concluzionăm şi atunci vom comunica, iar dacă cineva se face vinovat, este clar că trebuie să răspundă pentru lipsa de reacţie sau pentru modul defectuos în care şi-a îndeplinit atribuţiile”, a declarat Amarandei.
 
El a menţionat că, atunci când primele echipaje ISU au ajuns, femeia era în balcon. Ea ieşise iniţial din apartament, dar a revenit pentru a lua un lucru. 
 
"Era în balcon când au ajuns primele echipaje. Din păcate, ea s-a întors în apartament, ieşise cu soţul pe casa scării şi părăseau apartamentul, dar a vrut să-şi mai ia un bun personal şi a reintrat în apartament. A ajuns la un moment dat în balcon, balconul era deschis, a fost aportul de oxigen care a favorizat dezvoltarea rapidă a incendiului şi de frică cred că a avut acea reacţie de a se autoevacua prin balcon. Atunci urma să ajungă echipa de recunoaştere în casa scării, să verifice apartamentul incendiat şi apartamentele superioare dacă sunt blocate persoane, dacă se impune evacuarea”, a explicat şeful ISU Dobrogea. 
 
El a precizat că incendiul a fost provocat cel mai probabil de o lumânare aprinsă de femeia respectivă. Băiatul acesteia murise în urmă cu câteva săptămâni, iar de atunci în camera acestuia femeia ţinea mereu aprinsă o lumânare. 
 
După ce femeia în vârstă de 56 de ani a sărit de la balcon, cadrele medicale aflate la faţa locului au aplicat protocolul de resuscitare, dar nu au reuşit să o salveze. 
 
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că în acest caz a fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă.
 
De asemenea, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că a fost constituită o comisie de verificare care se va deplasa la Constanţa. 
 
"Ca urmare a informaţiilor nou apărute în cazul incendiului produs astăzi în municipiul Constanţa, facem precizarea că inspectorul şef al ISU Constanţa a dispus derularea unei verificări cu privire la datele de interes operativ de la momentul primirii apelului de urgenţă până la momentul sosirii tuturor resurselor la locul incidentului. Totodată, la nivelul IGSU a fost deja constituită o comisie de  verificare care se deplasează la Constanţa  în vederea clarificării situaţiei şi  dispunerii unor măsuri ulterioare”, a anunţat IGSU.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.