Turiştii blocaţi pe munte, duminică seară, la peste 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi sunt coborâţi cu utilajele pentru bătătorit zăpada, primul grup, format din 54 de persoane, fiind coborât la Dichiu, de unde oamenii sunt preluaţi de microbuze şi autovehicule de teren ale structurilor din subordinea MAI. Iniţial, autorităţile hotărâseră ca oamenii să fie coborâţi pe jos până la Piatra Arsă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, Ciprian Vătăşelu, a declarat că primii 54 dintre turiştii blocaţi pe munte au  fost coborâţi cu ratrac-urile, decizia de a se renunţa la coborârea pe jos fiind luată în condiţiile în care pe munte vântul suflă puternic, iar operaţiunea ar fi fost foarte dificilă.

Cei 54 de turişti au ajuns în zona Dichiu, din judeţul Dâmboviţa, de unde urmează să fie preluaţi de microbuze şi autovehicule de teren pentru a fi transportaţi în staţiunea Buşteni.

Acţiunea de coborâre a celorlalţi turişti continuă.

Cei aproximativ 150 de turişti - între care şi copii - au rămas blocaţi pe platoul Bucegi, în zona Babele, în condiţiile în care telecabina nu mai poate funcţiona din cauza vântului puternic. 

La peste 2000 de metri altitudine în Masivul Bucegi este zăpadă, iar vântul bate cu putere.

Mii de turişti petrec vacanţa de Revelion în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde este zăpadă pe munte, la altitudini mari şi pe pârtii, fiind puse în funcţiune tunurile pentru zăpadă artificială.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.