Preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia, Laura Boldrini, a declarat, marţi, la Bucureşti, că terorismul se poate combate printr-o cooperare mult mai mare la nivel european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am vorbit la această întâlnire (cu Valeriu Zgonea - n.r.) şi de una dintre provocări dar poate că în realitate sunt două pe care personal le consider foarte mari, enorme: terorismul care se combate cu siguranţă printr-o cooperarea mult mai mare la nivel european şi fluxul de refugiaţi, care este cealaltă provocare", a spus Boldrini, într-o declaraţie de presă susţinută la finalul întâlnirii cu preşedintele Camerei Deputaţilor,  Valeriu Zgonea.

Cei doi preşedinţi ai Camerelor Deputaţilor din România şi Italia au semnat declaraţia ”Mai multă integrare europeană: drumul de parcurs”.

”Semnarea declaraţiei pentru o mai mare integrare europeană de către domnul preşedinte Zgonea este un moment foarte important care a avut loc astăzi. Această declaraţie s-a născut la 14 septembrie anul trecut, a fost semnată de către patru state şi anume: Italia, Luxemburg, Franţa şi Germania, iar astăzi a ajuns la un număr de 12 semnatari. În această declaraţie noi afirmăm câteva principii foarte importante. În ea spunem că din această criză trebuie să ieşim cu o Europă mult mai unită, şi nu dezbinată. Pentru că toate aceste provocări cu care ne confruntăm nu pot fi soluţionate doar la nivel naţional. Spunem acolo că suntem pregătiţi să împărtăşim suveranitatea. Spunem acolo şi faptul că ne îndreptăm către o federalizare a Europei, o uniune a Europei care să fie compusă din 20 de state”, a mai spus Laura Boldrini.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.