Primarul comunei prahovene Păuleşti, Tudor Sandu, este acuzat de hărţuire sexuală, victima fiind o subalternă, care are 35 de ani şi lucrează în Primărie de opt ani. Femeia a depus reclamaţia la Poliţie prin intermediul unui avocat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au fost sesizaţi, la data de 3 iunie a.c, de către un bărbat, apărător ales al unei femei de 35 de ani, cu privire la faptul că aceasta ar fi fost hărţuită sexual. În urma investigaţiilor efectuate poliţiştii au constat faptul că femeia ar fi fost angajată a unei instituţii publice începând cu anul 2016 şi până în prezent. De asemenea a fost identificată şi persoana bănuită de comiterea faptei că fiind un bărbat de 59 de ani, din cadrul aceleiaşi instituţii”, informează, joi, oficialii Inspectoratului de Poliţie Prahova. 
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că vizat de acuzaţii este primarul comunei Păuleşti, Tudor Sandu. Acesta candidează la alegerile din 9 iunie pentru un nou mandat, sub sigla PNL
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie
Până la ora transmiterii acestei ştiri, edilul nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzaţiilor.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru hărţuire sexuală şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.