Poliţiştii şi procurorii prahoveni încep, marţi seară, audierile în dosarul care vizează cauzele, dar şi efectele incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor. Infracţiunile vizate sunt de distrugere şi ucidere din culpă. Între timp, continuă căutarea celor trei victime ale căror trupuri nu au fost găsite încă printre ruinele pensiunii distruse de foc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Audierile în dosarul de distrugere şi ucidere din culpă coordonat de Parhcetul de pe lângă Tribunalul Prahova, după incendiul de la pensiunea din Tohani, încep marţi seară, au declarat, pentru News.ro, surse judiciare.

Concomitent, la locul incendiului se desfăşoară operaţiuni de căutare a trupurilor celor trei victime – doi copii şi un adult – care încă nu au fost găsite. Căutările vor continua şi pe timpul nopţii, a precizat ISU Prahova.

Pe parcursul zilei, mai multe persoane au avansat ideea conform căreia focul ar fi fost pus de o mână criminală, iar surse judiciare precizau pentru News.ro că nu este exclusă nicio ipoteză.

Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, declara, marţi după-amiază, că există indicii conform cărora focul a pornit de la mansarda clădirii, şi nu din restaurantul aflat la parter.

La locul incidentului sunt şi specialişti INSEMEX Petroşani pentru a face expertize.

Un puternic incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la pensiunea Ferma Dacilor, din localitatea Tohani, din judeţul Prahova. Cinci trupuri carbonizate, inclusiv un copil, au fost găsite de către salvatori în pensiune. Pensiunea nu avea autorizaţie de securitate la incendiu. Procurorii au deschis anchetă pentru ucidere din culpă şi distrugere.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...