Procurorii prahoveni fac cercetări cu privire la moartea unei femei al cărei cadavru a fost găsit într-o pădure de la marginea localităţii Cosminele. În urma primelor cercetări, bărbatul care a semnalat prezenţa cadavrului este principalul suspect, iar procurorii îl bănuiesc că a bătut-o şi strangulat-o pe femeia cu care avea o relaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Autorităţile judiciare din Prahova au fost anunţate, duminică după-amiază, de către un bărbat, despre faptul că într-o zonă de deal şi împădurită, la marginea localităţii Cosminele, se află trupul neînsufleţit a unei femei.

Ajunşi la faţa locului, oameni legii au găsit cadavrul unei femei a cărei dispariţie fusese semnalată poliţiştilor.

„Cercetările efectuate până la acest moment au evidenţiat faptul că la data de 25.09.2020 victima a avut un conflict spontan cu inculpatul AFC, cu care avea o relaţie apropiată, chiar în zona în care a fost găsit cadavrul. În acest context, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu pumnii victimei, după care a strangulat-o, acţiuni care au condus la deces”, informează procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova într-un comunicat dat publicităţii luni.

Principalul suspect a fost reţinut de către organele de poliţie fiind suspectat de infracţiunea de omor, iar în cursul zilei de luni va fi prezentat în faţa unui complet din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.