Poliţiştii din Sibiu cer sprijinul populaţiei pentru identificarea unui biciclist care a lovit un copil de 4 ani, în zona centrală a oraşului. Copilul a rămas internat în spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poliţiştii Biroului Rutier Sibiu solicită sprijinul cetăţenilor în vederea identificării unui biciclist care, azi, 6 octombrie, în jurul orei 18,28, în timp ce conducea bicicleta în zona pietonală din Piaţa Mare, municipiul Sibiu, a lovit un minor în vârstă de 4 ani”, a transmis, joi seară, IPJ Sibiu.  

Sursa citată a precizat că minorul a fost transportat la spital, unde a rămas internat în vederea acordării de îngrijiri medicale suplimentare. 

”Identificarea biciclistului în cauză este un factor important în stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs evenimentul”, a mai transmis Poliţia.  

Instituţia a precizat că este vorba despre un tânăr în jur de 30 de ani, îmbrăcat în pantaloni sport şi geacă de culoare închisă. Pe cap purta o şapcă de culoare negru. Bicicleta este una de teren, roşie cu furcă neagră. 

Orice informaţie este binevenită şi utilă poliţiştilor şi poate fi transmisă telefonic, apelând Poliţia Municipiului Sibiu, telefon 0269.208.211. 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.