Poliţist, rănit după ce autospeciala în care se afla, cu semnale luminoase şi acustice pornite, a fost lovită de un autoturism, la Baia Mare

Poliţist, rănit după ce autospeciala în care se afla, cu semnale luminoase şi acustice pornite, a fost lovită de un autoturism, la Baia Mare

Un poliţist a fost rănit, luni seară, după ce autospeciala de Poliţie în care se afla şi care avea semnale luminoase şi acustice în funcţiune a fost lovită de un autoturism, într-o intersecţie din Baia Mare.

Accidentul s-a produs la intersecţia bulevardului Regele Mihai I cu bulevardul Unirii, în municipiul Baia Mare.
 
”Primele verificări efectuate au relevat faptul că o autospecială de poliţie, care se deplasa în regim prioritar, cu semnale luminoase şi acustice în funcţiune, a fost acroşată de un alt autoturism, al cărui conducător auto nu ar fi acordat prioritate de trecere. În urma impactului au rezultat pagube materiale, precum şi rănirea unui agent de poliţie”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Baia Mare.
 
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
 
În acest caz a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră