Peste 100 de persoane bănuite de infracţiuni în domeniul silvic au fost cercetate de poliţişti, în ultimele 7 zile. De asemenea, au fost confiscaţi peste 500 de metri cubi de material lemnos fără documente legale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În perioada 26 iunie – 2 iulie 2020, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică, poliţiştii au acţionat la nivel naţional pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combatere faptelor ilicite în domeniul silvic. Astfel, au fost efectuate 769 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos”, a transmis, vineri, Poliţia Română. 

Au fost verificate 242 obiective - exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice.

”Pentru neregulile constatate în domeniul silvic au fost înregistrate 97 de dosare penale în care sunt cercetate 102 persoane şi au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 200.000 de lei.  De asemenea, au fost confiscaţi 511 mc. de lemn fără documente legale, în valoare de aproape 150.000 de lei”, a mai transmis Poliţia.

De asemenea, au fost înregistrate 12 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, 11 dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.