Aproape o mie de oameni, între care mulţi tineri şi familii cu copii mici, au ieşit în stradă, duminică, pentru a protesta faţă de proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Manifestanţii scandează, printre altele, ”Ploieştiul cere, fără graţiere!” dar şi lozinci la adresa liderului PSD Liviu Dragnea şi a fostului preşedinte al PSD Prahova, Mircea Cosma,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sutele de protestatari s-au mobilizat pe reţelele de socializare şi s-au adunat, duminică după-amiază, în parcul din centrul oraşului Ploieşti, în apropierea Palatului Administrativ, unde funcţionează cele mai importante instituţii publice din judeţ.

Protestatarii au plecat în marş din centrul oraşului către Piaţa Mihai Viteazul, fără a ocupa carosabilul şi fiind flancaţi de jandarmi şi poliţişti.

Manifestanţii au scandat ”Ploieştiul cere fără graţiere!”, ”DNA, să vină să vă ia”, dar şi lozinci la adresa liderului PSD, Liviu Dragnea, şi a fostului preşedinte al PSD Prahova, Mircea Cosma, condamnat pe fond pentru corupţie, într-un dosar în care a fost inculpat alături de fiul său fost deputat PSD şi a cărui fiică este în prezent parlamentar tot din partea PSD.

Printre manifestanţi se numără foarte mulţi tineri, dar şi familii cu copii mici.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, protestul de la Ploieşti, care este unul neautorizat, s-a desfăşurat fără incidente.

La această oră, sunt proteste în mai multe oraşe din ţară, inclusiv în Capitală, dar şi în diaspora.

Protestul are loc cu o zi înainte ca Ministerul Justiţiei să organizeze o dezbatere publică pe tema proiectelor privind graţierea şi modificarea legilor penale. 

Ministrul Justiţiei a anunţat că la dezbatere, programată să înceapă la ora 10.00 sunt aşteptaţi toţi cei care s-au înscris (peste 200 de persoane), lucrările urmând să aibă loc, cel mai probabil, în două serii, din cauza capacităţii limitate a sălii. Jurnaliştii vor avea acces la dezbatere, deşi iniţial urmau să participe doar la o declaraţie de presă după eveniment.

Consiliul Superior al Magistraturii, reunit în plen, în absenţa ministrului Justiţiei, Florin Iordache, a dat, miercuri, aviz negativ proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificările codurilor penale. Avizul dat de CSM este unul consultativ.

Pe această temă, preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru organizarea unui referendum. Preşedintele contestă cele două ordonanţe de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale.

Proiectul OUG promovat de Ministerul Justiţiei prevede graţierea integrală a pedepselor de până la cinci ani precum şi jumătate din pedeapsa femeilor gravide, a celor care au în întreţinere copii sub cinci ani, a celor cu vârste de peste 60 de ani, precum şi a celor cu boli incurabile în faze terminale.

Prevederile nu se aplică recidiviştilor, nici celor care s-au sustras executării pedepsei şi nici celor care comit infracţiuni după data de 18 ianuarie 2017. Proiectul prevede că OUG intră în vigoare în 18 februarie 2017.

Proiectul de OUG care modifică prevederi din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală ia în calcul pagubele materiale mai mari de 200.000 de lei în cazul abuzului în serviciu, reducând de la şapte la trei ani de detenţie nivelul maxim al pedepsei şi eliminând sancţiunea cu interdicţia privind ocuparea unei funcţii publice.

În ceea ce priveşte conflictul de interese, printre cei menţionaţi ca beneficiari ai folosului patrimonial de pe urma faptei comise de funcţionarul public nu se vor mai regăsi şi cei cu care acesta a avut raporturi de muncă în ultimii cinci ani. Denunţurile vor fi valabile doar dacă sunt făcute în termen de şase luni de la data comiterii faptei reclamate.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.