Peste 80 de kilograme de opiu au fost găsite de poliţiştii de frontieră din Calafat deasupra cabinei unui camion condus de un cetăţean turc. Valoarea drogurilor pe piaţa neagră ar fi de aproximativ 1,5 milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Poliţia de Frontieră a anunţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat din judeţul Dolj s-a prezentat, marţi, pentru a intra în ţară, un cetăţean turc în vârstă de 48 de ani, la volanul unui autocamion. Şoferul transporta mase plastice şi circula pe ruta Turcia-Germania.
 
"Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat controlul fizic al mijlocului de transport. Astfel, deasupra cabinei autocamionului, în spatele panoului de protecţie împotriva vântului, au fost descoperite mai multe pachete ambalate în saci de plastic. În urma controlului amănunţit s-a stabilit că pachetele respective conţin o substanţă solidă, de culoare maronie, în greutate totală de 81 kilograme (posibil opiu)”, se arată în comunicatul Poliţiei de Frontieră. 
 
 
Întreaga cantitate de substanţă a fost preluată de lucrători de la BCCO Craiova pentru a fi trimisă spre expertiză la laboratorul de specialitate.
 
Cercetările au fost preluate de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu BCCO Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. 
 
Totodată, camionul a fost indisponibilizat la sediul PTF Calafat, iar cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
 
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 1.500.000 de euro.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.