Peste 230.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei, număr record de manifestanţi în a şasea zi de protest. La ora 21.30, protestatarii au oprit scandările şi au ţinut un moment de reculegere, timp de câteva secunde a fost linişte totală, iar pe blocul din apropiere a fost proiectat "#Colectiv”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

După momentul de reculegerii, oamenii au aplaudat puternic şi au au scandat "Ne-aţi unit, aţi reuşit".

La ora 21.00, manifestanţii au aprins telefoane, lanterne şi brichete, simultan cu ceilalţi protestatari din ţară, apoi au cântat Imnul.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

A şasea zi de protest din Piaţa Victoriei a înregistrat un număr record de participanţi, depăşind 230.000, după ce cu o zi în urmă recordul era de peste 170.000.

În toată ţara protestează aproximativ 250.000 de oameni, cele mai mari participări fiind la Cluj şi Timişoara.

Protestatarii din Piaţa Victoriei cer demisia Guvernului şi scandează „Hoţii”, „Cine nu sare, nu vrea schimbare”,  „Rezistăm”, „Nu renunţăm”, „Nu cedăm”, „Continuăm”, „Jos Guvernul mafiot”, „Pleacă, Dragnea, pleacă”, „Plecaţi, plecaţi, nu mai guvernaţi”, „Vrem democraţie cu hoţii în puşcărie”.

Manifestanţii care au venit în Piaţa Victoriei au adus cu ei pancarte pe care scrie: „PSD, votul nu e un cec în alb”, „La mulţi ani, Liviule, cu executare”, „Dreptate, nu imunitate, „Iubesc România, „Ne-am trezit, nu ne mai păcăliţi”, „Jos labele de pe DNA”, „Când ne număraţi, adunaţi şi 64 de victimele de la #Colectiv”, „Te lepezi Drac-nea? Altă întrebare”, „Jos guviermii”.

Metroul nu mai opreşte la Piaţa Victoriei, oamenii din trenuri fiind anunţaţi că măsura a fost luată din cauza aglomeraţiei şi pentru siguranţa călătorilor.

Circulaţia a fost închisă pe toate bulevardele care fac legătura cu Piaţa Victoriei.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.