Peste 20 de persoane au fost evacuate după un incendiu izbucnit într-un apartament din Slatina / O femeie de 69 de ani a suferit arsuri la mâini

Peste 20 de persoane au fost evacuate după un incendiu izbucnit într-un apartament din Slatina / O femeie de 69 de ani a suferit arsuri la mâini

Peste 20 de persoane au fost evacuate, joi, după un incendiu izbucnit într-un apartament din Slatina din cauza unui scurt-circuit electric produs la o hotă. O femeie de 69 de ani a ajuns la spital după ce a suferit arsuri la mâini.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, la un incendiu produs în bucătăria unui apartament situat la etajul şase al unui bloc din Slatina.
La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, două autospeciale pentru primă intervenţie, o autospecială pentru intervenţie la înălţime, o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj SMURD.
"În momentul sosirii primelor echipaje, incendiul se manifesta la bunurile din bucătărie, cu degajări mari de fum şi posibilităţi de propagare. O femeie, în vârstă de 69 de ani, cu arsuri la membrele superioare, a fost preluată de echipajele medicale şi transportată la UPU Slatina", au afirmat pompierii.
În urma incendiului au fost afectate bucătăria şi bunurile din aceasta.
Douăzeci şi una de persoane, printre care şi doi copii, au fost evacuate preventiv.
Pompierii au stabilit că cel mai probabil incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit electric produs la o hotă.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră