Peste 140 de şoferi prinşi că au consumat alcool, în urma testării, într-o singură noapte, la nivel naţional

Peste 140 de şoferi prinşi că au consumat alcool, în urma testării, într-o singură noapte, la nivel naţional

Peste 140 de şoferi au fost prinşi că au consumat alcool în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma unei acţiuni la nivel naţional, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Române.

"În noaptea de 1 spre 2 mai, poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune, la nivel naţional, pentru combaterea conducerii sub influenţa alcoolului sau substanţelor interzise. Astfel, în cadrul acţiunii, au fost testaţi pozitiv, pentru consumul de alcool, 149 de conducători auto, dintre care 103 au avut o concentraţie de sub 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, iar 46 au avut peste 0,40 mg/l", au transmis reprezentanţii Poliţiei Române.
În judeţul Neamţ, unul dintre şoferi a refuzat testarea.
De asemenea, în judeţul Bihor, poliţiştii au reţinut un conducător auto pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră