Percheziţii în România, Germania şi Austria la o grupare care ar fi exploatat sexual cel puţin 30 de tinere în mai multe ţări europene / Gruparea ar fi fost sprijinită de doi ofiţeri de poliţie / Cel puţin 3 milioane de euro, rulaţi prin transferuri

O amplă anchetă se derulează pentru destructurarea unei grupări, conduse de un interlop din Bucureşti, în vârstă de 35 de ani, care ar fi exploatat sexual zeci de tinere, încă din anul 2020. Au fost identificate cel puţin 30 de victime, obligate să se prostitueze în ţări europene. Joi se fac zeci de percheziţii în România, Germania şi într-un clup din Viena.

”Astăzi, 5 noiembrie 2026, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane,  au pus în aplicare 36 de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Buzău, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de  constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, favorizarea făptuitorului şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice. Simultan, sunt efectuate 21 de percheziţii domiciliare în Germania, pe raza oraşelor Nürnberg, Hamburg, Freiburg şi Stuttgart, precum şi în Viena, în incinta unui club”, anunţă, joi, IGPR şi DIICOT.

Potrivit procurorilor, din luna ianuarie 2020 şi până în prezent, sub coordonarea unui suspect în vârstă de 35 de ani, pe raza municipiului Bucureşti s-a constituit şi a acţionat o grupare de criminalitate organizată, cu aproximativ 30 de membri, în scopul obţinerii unor unor importante sume de bani din exploatarea sexuală a mai multor tinere în diverse ţări europene.

”Liderul,  provenit dintr-o familie care de-a lungul timpului a obţinut sume consistente de bani din activităţi ilicite, a iniţiat constituirea grupării de criminalitate organizată specializată în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism pentru mărirea veniturilor obţinute facil din activităţi infracţionale. De asemenea, nucleul grupării s-a dezvoltat în baza legăturilor de rudenie existentă între majoritatea membrilor, mulţi dintre aceştia având experienţă în săvârşirea de infracţiuni şi adaptabili la cele care le aduceau un profit financiar”, arată DIICOT.

Astfel, suspecţii au acţionat pentru identificarea şi recrutarea victimelor,  transportarea acestora în scopul exploatării sexuale pe teritoriul Germaniei, Olandei şi Austriei, activarea şi promovarea anunţurilor pe site-uri de specialitate, conducerea victimelor la locaţiile clienţilor şi cazarea acestora în diferite imobile închiriate în acest scop, precum şi pentru obţinerea de bani de pe urma practicării prostituţiei de către persoanele vătămate.

Până în prezent au fost identificate un număr de aproximativ 30 de victime, care au fost determinate să practice prostituţia în beneficiul grupului infracţional organizat.

”Sumele de bani obţinute din exploatarea sexuala a victimelor intrau în posesia membrilor grupării, prin trei modalităţi distincte: prin transferuri bancare sau sisteme de transfer rapid de numerar, efectuate fie de către persoane de încredere ale suspecţilor,  fie direct de către victime, în momentul revenirii acestora în ţară; prin transport direct de numerar, prin intermediul şoferilor sau al altor persoane de încredere; dar şi prin colectare directă, când suspecţii se deplasau personal în străinătate, atât pentru ridicarea banilor, cât şi pentru menţinerea controlului asupra activităţii de exploatare sexuală”, a mai transmis DIICOT.

Cercetările efectuate au arătat că doar prin intermediul transferurilor monetare, suspecţii au obţinut şi rulat suma de peste 3 milioane euro.

”Cu privire la persoanele vătămate s-a reţinut că acestea au fost recrutate prin metoda lover boy şi ulterior determinate prin şantaj emoţional şi violenţă fizică să practice prostituţia. Din actele de urmărire penală a reieşit şi faptul că membrii  grupării de criminalitate organizată au beneficiat de sprijinul a doi agenţi de poliţie, unul dintre aceştia oferindu-i informaţii cu privire la o plângere formulată de către una dintre victime, în timp ce un altul a efectuat demersurile necesare în vederea preluării instrumentării cauzei pentru a exercita controlul asupra desfăşurării cercetărilor penale şi a tergiversării acestora şi, totodată, a divulgat informaţii, despre care a luat la cunoştinţă cu ocazia accesării fără vreo justificare de îndeplinirea atribuţiilor de serviciu  a bazelor de date gestionate de către Ministerul Afacerilor Interne, ajutându-i pe membrii grupului infracţional organizat în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor în prezenta cauză penală”, se mai arată în comunicatul anchetatorilor.

Având în vedere caracterul transfrontalier al acţiunilor grupării de criminalitate organizată şi pentru documentarea activităţii infracţionale, la iniţiativa procurorilor DIICOT, în luna septembrie 2026, autorităţile de aplicare a legii din România şi din Germania au semnat, sub egida EUROJUST, un acord pentru constituirea unei Echipe Comune de Anchetă - JIT (Joint Investigation Team).

Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră