Poliţiştii din Argeş fac, marţi, peste treizeci de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism, fiind vizaţi 25 de suspecţi. Aceştia sunt bănuiţi că începând cu anul 2013 ar fi obligat peste patruzeci de tinere să se prostitueze în state ale Uniunii Europene, obţinând din activitatea infracţională peste un milion de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii din Argeş efectuează, marţi, 32 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Argeş şi a municipiului Bucureşti pentru probarea activităţii infracţionale a 25 de persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.

Suspecţii sunt bănuiţi că, în perioada 2013 – 2017, ar fi racolat peste 40 de tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia în state ale Uniunii Europene.

”Pentru îndeplinirea activităţii infracţionale, cei vizaţi creau aparenţa unei relaţii intime cu victimele, cărora le promiteau chiar şi întemeierea unei familii, profitând ulterior de vulnerabilitatea emoţională a acestora pentru a le determina să practice prostituţia”, anunţă Poliţia Română.

Din activitatea infracţională, persoanele vizate ar fi obţinut peste un milion de euro.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul I.G.P.R.

La percheziţii participă luptători din cadrul Serviciilor de Acţiuni Speciale Argeş, Dâmboviţa şi Vâlcea şi din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale - I.G.P.R.


 


 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.