Patru persoane din localitatea vasluiană Bouşori au ajuns la spital, marţi seară, după ce au fost rănite într-un accident provocat de un şofer băut, care a intrat cu maşina în două garduri de o parte şi de alta a unui drum şi s-a oprit apoi într-un stâlp de electricitate.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, accidentul s-a petrecut pe un drum din comuna Soleşti, după ce şoferul unei maşini, un tânăr de 27 de ani, a pierdut controlul asupra maşinii şi a ieşit în afara carosabilului. Din cauza vitezei excesive, autoturismul a intrat în gardul unei locuinţe, de unde a fost proiectat în gardul altei case, de pe cealaltă parte a drumului. În final, maşina s-a oprit într-un stâlp de electricitate de pe marginea şoselei.
"În urma accidentului, cei patru ocupanţi ai maşinii au fost răniţi, fiind preluaţi de mai multe ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. La o primă evaluare medicală, s-a constatat că starea cea mai gravă este a unei tinere de 22 de ani, soţia conducătorului auto, care se afla pe scaunul din dreapta faţă al maşinii”, a declarat, marţi, pentru News.ro responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Poliţiştii ajunşi la locul accidentului l-au testat pe şofer cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0,58 mg/litru alcool pur în aerul expirat. În consecinţă, pe numele tânărului de 27 de ani a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.