Patru persoane au fost reţinute de DIICOT Suceava, fiind suspectate că au constituit o grupare organizată specializată în operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie. De asemenea, unul dintre inculpaţi este suspectat că recurgea la violenţă în scop de intimidare şi ar fi încercat să agreseze sexual un băiat, minor, care venise să ceară substanţe psihoactive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit DIICOT, inculpaţii M.M.M., M.I.L., H.E.C. şi V.A.C. au constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop comiterea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.

Astfel, inculpaţii M.M.M. şi M.I.L. procurau şi vindeau substanţele susceptibile a avea efect psihoactiv, atât direct de la locuinţa acestora, din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, cât şi prin intermediul inculpaţilor H.E.C. şi V.A.C..

"Inculpatul M.M.M. a recurs deseori la fapte de violenţă pentru a intimida persoanele pe care le suspecta că-i pot pune în pericol activitatea infracţională, printre cei agresaţi s-a aflat şi inculpatul H.E.C. Totodată, la data de 22.06.2018, inculpatul M.M.M. ar fi încercat să agreseze sexual o victimă minoră, de sex masculin, sub pretextul că aceasta a venit neanunţată la domiciliul său, pentru a solicita produse cu efect psihoactiv", se arată într-un comunicat al DIICOT.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că substanţele cu efect psihoactiv erau vândute la preţuri cuprinse între 10 şi 20 de lei.

Miercuri, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava, au făcut trei percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate două laptopuri, 13 telefoane mobile, 3 carduri de memorie, un stick USB şi o sabie.

Joi, cei trei inculpaţi vor fi prezentaţi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Iaşi şi a jandarmilor din cadrul BSIJ Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.