Patru persoane au fost rănite, joi, în municipiul Craiova, după ce o maşină a intrat pe un scuar, lovind oameni care aşteptau tramvaiul. Trei pietoni au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar şi şoferul autoturismului care i-a lovit, acesta încercând să evite impactul cu o altă maşină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, un bărbat conducea, joi, un autoturism pe strada Petre Ispirescu din Craiova, iar la un moment dat a virat la dreapta şi nu a acordat prioritate de trecere unei maşini care circula pe Calea Bucureşti.
 
Pentru a evita impactul, conducătorul celui de-al doilea autoturism a tras de volan şi a intrat pe scuar, accidentând trei persoane care aşteptau tramvaiul.
 
Este vorba de doi bărbaţi, unul de 18 ani şi altul de 64 de ani, şi de o femeie de 64 de ani, toţi trei fiind din Craiova. Cei trei pietoni au fost duşi la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale.
 
La unitatea medicală a ajuns şi şoferul celui de-al doilea autoturism, un tânăr de 21 de ani, din Apele Vii, care a acuzat diverse probleme de sănătate în urma evenimentului rutier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.