Un bărbat, din judeţul Buzău, bănuit că ar fi realizat materiale video în care o minoră de 15 ani apare în ipostaze compromiţătoare, a fost arestat preventiv de poliţiştii din Olt. El este ccercetat pentru pornografie infantilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT Olt, au pus în executare 4 mandate de aducere, într-un dosar de pornografie infantilă.

”În fapt, în cursul anului 2017, trei tineri, cu vârstele cuprinse între 17 şi 23 de ani, ar fi realizat mai multe materiale video, folosind un telefon mobil,  în care o minoră, de 15 ani, din comuna Călmăţuiu de Sus, judeţul Teleorman,  apare în ipostaze compromiţătoare”, anunţă Poliţia Română. 

În urma administrării probatoriului, unul dintre cei trei tineri, în vârstă de 23 de ani, din comuna Tisău, judeţul Buzău, a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat Tribunalului Olt, care a dispus măsura  arestării preventive pentru 30 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.