Un olandez în vârstă de 28 de ani, urmărit internaţional pentru tentativă de omor şi ameninţare, la cererea autorităţilor din ţara sa, a fost prins de poliţişti în orasul Voluntari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

”Ieri, 6 august, poliţiştii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au depistat în oraşul Voluntari, judeţ Ilfov, un cetăţean olandez, în vârstă de 28 de ani, urmărit internaţional, la solicitarea autorităţilor olandeze, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă la omor şi ameninţare. Acesta a fost depistat în urma cooperării prin reţeaua ENFAST dintre Poliţia Română şi autorităţile olandeze”, a transmis, vineri, Poliţia Română.

Sursa citată a precuzat că persoana în cauză ar fi lovit victima cu un ciocan la nivelul capului, spunându-i în acelaşi timp ”o să te omor”.

”Victima a rămas în viaţa cu mult noroc, datorită zonei în care a fost lovită şi anume puţin deasupra tâmplei”, au mai transmis poliţiştii.
  
Persoana urmărită a fost prezentată Curţii de Apel Bucureşti, care a dispus arestarea provizorie în vederea predării pentru 15 zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.