O raţă blocată în gheaţă pe un lac din Tulcea, salvată de pompieri - FOTO

O raţă blocată în gheaţă pe un lac din Tulcea, salvată de pompieri - FOTO

O raţă care a rămas blocată în gheaţă pe un lac din Tulcea a fost salvată de pompieri. Aceştia au luat pasărea şi au dus-o la sediul lor pentru a-şi recăpăta puterile, iar ulterior a fost eliberată în zona lacului.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri, prin apel la 112, pe lacul Ciuperca, din municipiul Tulcea, după ce o raţă şi un răţoi au fost prinşi în gheaţă. 
”Până la sosirea salvatorilor, răţoiul a reuşit să se elibereze din apa îngheţată. Raţa, însă, a rămas pe gheaţă, cu penele îngreunate de sloiuri, fără puterea de a se ridica. Intervenţia pompierilor a venit la timp. Au ajuns la ea şi au salvat-o, prevenind un deznodământ trist. Pentru că gheaţa prinsă de penaj îi punea viaţa în pericol, colegii noştrii  au decis să o aducă la sediul inspectoratului, unde va fi ţinută la adăpost, până îşi va recăpăta puterile, urmând să fie dusă înapoi, la răţoiul ei, acolo unde îi este locul”, au afirmat pompierii.
Ulterior, raţa ra fost eliberată de pompieri în zona lacului.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră