O persoană a murit şi alte două au fost rănite, vineri dimineaţă, în urma unui accident produs pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate trei autovehicule - două autoturisme şi o autoutilitară care împrăştia material antiderapant. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia în zonă este blocată, fiind deviată pe ruta DN3A Lehliu-Gară - Drajna.
UPDATE 10.10:Unul dintre cei trei răniţi în accidentul de pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate trei autovehicule, a murit
Una dintre cele trei persoane rănite, vineri dimineaţă, în urma accidentului de pe Autostrada Soarelui, în care au fost implicate trei autovehicule, a murit.
Potrivit echipajelor medicale care au intervenit la locul accidentului, persoana rănită mai grav în accidentul de pe A2 a intrat în stop cardio-respirator şi a murit.
La ora transmiterii acestei ştiri, traficul este în continuare oprit pe Autostrada Soarelui, din cauza acestui accident, fiind deviat pe ruta DN3A Lehliu-Gară.
Accicentul a avut loc în jurul orei 8.00, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa al autostrăzii A2, pe tronsonul Lehliu-Gară - Drajna, la kilometrul 82.
Comisarul-şef Paul Ulieru de la Centrul Infotrafic declara pentru News.ro că un autoturism a lovit o autoutilitară care circula pe banda de urgenţă şi împrăştia material antideranpant, având în funcţiune semnalele luminoase. Ulterior, autoturismul respectiv a fost acroşat de o altă maşină.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, Ştefan Ovidiu Tătăranu, spunea că una dintre persoanele rănite a rămas încarcerată, fiind scoasă din maşină de către pompieri. Aceasta era inconştientă.
În momentul producerii accidentului în zonă era ceaţă, vizibilitatea fiind de aproximativ 100 de metri.




























