Un accident s-a produs, luni dimineaţă, pe DN 13, în judeţul Braşov, în zona Pădurea Bogăţii, plină de curbe periculoase. Un autoturism a ieşit în decor şi a ajuns într-o râpă de pe marginea drumului, două persoane fiind rănite.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul s-a produs pe DN 13, în Pădurea Bogăţii.

Din primele cercetări, se pare că şoferul a intrat cu viteză într-o curbă, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat într-o râpă de pe marginea dumului.

Potrivit reprezenţanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, la faţa locului au ajuns un echipaj de descarcerare, un echipaj SMURD şi o ambulanţă.

Potrivit aceleaşi surse două persoane au fost rănite, iar una dintre victime a rămas prinsă în maşină.

Ambii răniţi sunt conştienţi şi au fost transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.